jeler - explicat in DEX

jeler (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JELÉR, jeleri s. m. Nume dat în evul mediu țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. – Din magh. zsellér.

jeler (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
jelér (jeléri), s. m. – Iobag, șerb. Mag. zsellér (Cihac, II, 509; DAR), din germ. Siedler, cf. sb. želir (Miklosich, Slaw. Elem., 22). În Trans., înv.

jeler (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
jéler, -i, s.m. – 1. Nume dat (în Transilvania) în Evul Mediu țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: Țăran dependent; porțieș (Dăncuș 1986). 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș: „A fost o femeie și-a șezut jelăriță într-o casă pustie” (Bilțiu 1999: 383). – Din magh. zsellér (< germ. Siedler).

jeler (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jelér s. m., pl. jeléri

jeler (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JELÉR, jeleri, s. m. Nume dat în Evul Mediu țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. — Din magh. zsellér.