istovire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de
a (
se)
istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. –
V. istovi.istovire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)istovíre s. f.,
g.-d. art. istovírii; pl. istovíriistovire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de
a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. —
V. istovi.