irita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IRITÁ, irít, vb. I.
Tranz. și
refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria.
2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din
fr. irriter, lat. irritare.irita (Dicționar de neologisme, 1986)IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia.
2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i.
irít. / < fr.
irriter, it., lat.
irritare].
irita (Marele dicționar de neologisme, 2000)IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr.
/s'/irriter, lat.
irritare)
irita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iritá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
irítăirità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)irità v.
1. a se aprinde de mânie;
2. a întărâta foarte:
a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.