invidie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din
it.,
lat. invidia.invidie (Dicționar de neologisme, 1986)INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen.
-iei. / < lat., it.
invidia].
invidie (Marele dicționar de neologisme, 2000)INVÍDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat.
invidia)
invidie (Dicționaru limbii românești, 1939)*invídie f. (lat.
in-vidia, d.
in-vidére, a invidia; fr.
envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V.
gelozie, ură.invidie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)invídie (-di-e) s. f.,
art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)invidie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)invidie f. pizmă.
invidie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. — Din
it.,
lat. invidia.