ingenuu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj.,
s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid.
2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă;
p. ext. persoană ingenuă. [
Pr.: -
nu-u] – Din
lat. ingenuus, fr. ingénu.ingenuu (Dicționar de neologisme, 1986)INGÉNUU, -Ă adj. Nevinovat, curat, naiv, simplu, candid. ♦
s.f. (
În teatru) Rol care prezintă o tânără fată naivă; (
p. ext.) persoană ingenuă. [Pron.
-nu-u. / < fr.
ingénu, it.
ingenuo, lat.
ingenuus].
ingenuu (Marele dicționar de neologisme, 2000)INGÉNUU, -Ă I.
adj. care dovedește ingenuitate. II. s. f. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă. (p. ext.) persoană ingenuă. (< lat.
ingenuus,fr. ingénu)
ingenuu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ingénuu (-nu-u) adj. m.,
pl. ingénui (-ge-nui); adj. f.,
s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)ingenuŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ingénuŭ, -uă adj. (lat.
in-génuus, născut liber, d.
gignere, a naște. V.
gen, geniŭ). Naiv, simplu, sincer din natură:
tînăr ingenuŭ, aer ingenuŭ. Subst. Persoană ingenuă:
Agnes a luĭ Molière a rămas tipu ingenueĭ. În teatru, actriță care joacă rolu ingenueĭ.