inerent - explicat in DEX

inerent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

inerent (Dicționar de neologisme, 1986)
INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens].

inerent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INERÉNT, -Ă adj. (și adv.) care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. (< fr. inhérent, lat. inhaerens)

inerent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*inerént, -ă adj. (lat. in-háerens, -éntis, part. d. inhaerére, a fi lipit de, fr. inérent. V. ad-erent, ezit). Care e din natură strîns legat de alt-ceva: greutatea e inerentă materiiĭ, eroarea e inerentă spirituluĭ uman.

inerent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte

inerent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
inerent a. unit într’un mod inseparabil cu ceva: greutatea e inerentă materiei; fig. eroarea e inerentă spiritului uman.