inductiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (
1), care se bazează pe inducție. ◊
Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din
fr. inductif.inductiv (Dicționar de neologisme, 1986)INDUCTÍV, -Ă adj. Făcut prin inducție (
1), bazat pe inducție. [< fr.
inductif, cf. lat.
inductivus].
inductiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin inducție (1), bazat pe inducție. (< fr.
inductif, lat.
inductivus)
inductiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*inductív, -ă adj. (lat.
in-ductivus). Care procedează pin [!] inducțiune:
metodă inductivă. Adv. În mod inductiv, pin inducțiune.
inductiv (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INDUCTÍV, -Ă (‹
fr.)
adj. 1. (
LOG.) Care procedează prin inducție (
1), care se bazează pe inducție. ◊
Metode inductive = metode care procedează de la particular la general, de la efect la cauză. ◊
Metode inductive de cercetare a cauzalității = metode folosite în știință în vederea stabilirii legăturilor cauzale obiective dintre fenomene, formulate inițial de
Fr. Bacon și sistematizate de J.St. Mill:
metoda concordanței, metoda diferenței, metoda variațiilor concomitente și
metoda rămășițelor. 2. (
FIZ.) care se referă la inducția electromagnetică ori se datorează acestui fenomen (
ex. curent
i.). ◊
Reactanță i. = mărime egală cu produsul dintre inductivitatea unui element de circuit electric și pulsația curentului alternativ.
inductiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inductív adj. m.,
pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíveinductiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inductiv a. care procede prin inducțiune:
metodă inductivă.