inductor - explicat in DEX

inductor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

inductor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
inductór, inductóri, s.m. (înv.) vameș.

inductor (Dicționar de neologisme, 1986)
INDUCTÓR, -OÁRE adj. (Electr.) Care produce un câmp electromagnetic ce acționează asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inducție. // s.n. 1. Parte a unei mașini electrice în care se formează curentul de inducție. 2. Mic generator electric manual care funcționează prin inducție electromagnetică. [Cf. fr. inducteur].

inductor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INDUCTÓR, -OÁRE I. adj. care produce un câmp electromagnetic ce acționează asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inducție. II. s. n. 1. organ al unei mașini electrice în care se formează curentul de inducție. 2. mic generator electric manual care funcționează prin inducție electromagnetică. 3. (psih.) termen care servește ca punct de plecare într-o asociație de idei. ◊ cel care emite mesajul către un medium, care sugestionează, hipnotizează. 4. (lingv.) elementul director al unei analogii, al unei disimulații. 5. substanță care determină inducția (3). (< fr. inducteur)

inductor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inductór¹ adj. m., pl. inductóri; f. sg. și pl. inductoáre

inductor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inductór² s. n., pl. inductoáre