individual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe.
2. Care este executat de individ.
Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [
Pr.: -
du-al] – Din
fr. individuel.individual (Dicționar de neologisme, 1986)INDIVIDUÁL, -Ă adj. 1. Personal, al unei singure persoane.
2. Făcut de un singur individ.
3. Care se referă la individ sau care privește o singură persoană. //
s.n. (
Fil.) Singular. [Pron.
-du-al. / cf. fr.
individuel].
individual (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDIVIDUÁL, -Ă I.
adj. 1. personal, propriu unui individ. 2. care se referă la un singur individ sau la un singur obiect. II. s. n. 1. concept estetico-literar desemnând exemplarul izolat, cazul particular. 2. (fil.) singular. ◊ (adv.) în mod izolat. (< fr.
individuel)
individual (Dicționaru limbii românești, 1939)*individuál, -ă adj. (după fr.
individuel). Al individuluĭ:
calitate individuală, reclamațiune individuală. Adv. În mod individual, luînd cîte unu:
ajutoarele li s´aŭ împărțit individual. V.
colectiv.individual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)individuál (-du-al) adj. m.,
pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuáleindividual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)individual a.
1. care e propriu individului:
calitate individuală; 2. care privește o singură persoană:
reclamațiune individuală.