individ - explicat in DEX

individ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speței din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

individ (Dicționar de neologisme, 1986)
INDIVÍD, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].

individ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INDIVÍD, -Ă s. m. f. 1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins. ◊ (peior.) om necunoscut, suspect. 2. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține. 3. (mat.) unitate statistică. (< fr. individu, lat. individuus)

individ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*indivíd m., pl. zĭ (fr. individu, s. lat, in-dividuus, -a, -um, indivizibil). Ființă (animală saŭ vegetală) în raport cu specia, ins. Persoană considerată izolat în raport cu o colectivitate. Fam. Om indeterminat pe care nu vreĭ să-l numeștĭ și de care vorbeștĭ cu dispreț: cine-ĭ individu ăsta?

individ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
indivíd s. m., pl. indivízi

individ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
individ m. 1. orice ființă organizată (animal sau vegetal), considerată în raport cu specia ei; 2. bărbat sau femeie, persoană luată în parte; 3. om necunoscut sau pe care nu vrem a-l cunoaște: ce vrea acest individ?.