încredința (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I.
1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină.
2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦
Refl. A se convinge de ceva.
3. Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) logodi. –
În + credință.