încredința (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I.
1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină.
2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦
Refl. A se convinge de ceva.
3. Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) logodi. –
În + credință.încredința (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încredințá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
încredințeázăîncredințà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încredințà v.
1. a asigura: t
e pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva:
i-am încredințat toată averea. [V.
credință].