încrede (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCRÉDE, încréd, vb. III.
1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (
Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare.
2. Tranz. (
Înv. și
pop.) A încredința ceva cuiva. –
În + crede.