inconștient (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj.,
s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice).
2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv.
II. S. n. Activitate psihică a omului de care el nu-și dă seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapă conștiinței. [
Pr.: -
ști-ent] – Din
fr. inconscient (după
conștient).
inconștient (Dicționar de neologisme, 1986)INCONȘTIÉNT, -Ă adj. (
adesea s.)
1. Care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința.
2. Lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ♦ (
Despre acțiuni) Făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. //
s.n. Activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. [Pron.
-ști-ent. / cf. fr.
inconscient].
inconștient (Marele dicționar de neologisme, 2000)INCONȘTIÉNT, -Ă I.
adj. (și s. m. f.) 1. care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ◊ făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. II. s. n. activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. (< fr.
inconscient)
inconștient (Dicționaru limbii românești, 1939)*inconștiént, -énță, V.
inconscient, -énță.inconștient (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inconștiént1 (-ști-ent) adj. m.,
pl. inconștiénți; f. inconștiéntă, pl. inconștiénteinconștient (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inconștiént2 (-ști-ent) s. n.