incident - explicat in DEX

incident (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

incident (Dicționar de neologisme, 1986)
INCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neplăcută care survine într-o situație, în timpul unei activități. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între formații grănicerești care aparțin la două state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces. [< fr. incident].

incident (Dicționar de neologisme, 1986)
INCIDÉNT, -Ă adj. 1. (Despre cuvinte, propoziții) Intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. Rază incidentă = rază care atinge o suprafață într-un anumit punct. [Cf. fr. incident, it. incidente].

incident (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INCIDÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre cuvinte, propoziții) intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. (despre fascicule de radiații) care atinge o suprafață într-un anumit punct. II. s. n. 1. eveniment neașteptat, neplăcut, care survine în timpul unei activități. ◊ greutate, dificultate. 2. (jur.) obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces. (< fr. incident)

incident (Dicționaru limbii românești, 1939)
*incidént, -ă adj. (lat. incídens, -éntis, d. in-cido, -cídere, a cădea în, d. cádere, a cădea. V. ac-cident). Care cade pe o suprafață: raze incidente. Care se întîmplă în cursu uneĭ afacerĭ: chestiune incidentă. Gram. Propozițiune incidentă, care o taĭe în doŭă pe alta ca să-ĭ completeze înțelesu, începe cu care, cînd, unde ș. a. și e separată tot-de-a-una pin [!] virgule, ca: Traian, care a fost un împărat roman, a cucerit Dacia. S. n., pl. e. Acțiune secundară într´o dramă, într´un romanț [!]. Lucru de care se leagă un avocat orĭ procuroru într´un proces cînd e vre-un vițiŭ [!] de formă orĭ vrea să șicaneze.

incident (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
incidént¹ adj. m., pl. incidénți; f. incidéntă, pl. incidénte

incident (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
incidént² s. n., pl. incidénte

incident (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
incident n. 1. întâmplare neașteptată în cursul unei întreprinderi; 2. acțiune secundară într’o dramă, într’un roman; 3. șicană ridicată în cursul unui proces, la joc.