imitație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMITÁȚIE, imitații, s. f. Acțiunea de
a imita și rezultatul ei; imitare. ♦ (
Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [
Var.: (rar)
imitațiúne s. f.] – Din
fr. imitation, lat. imitatio, -onis.imitație (Dicționar de neologisme, 1986)IMITÁȚIE s.f. Faptul de a imita; imitare. ♦ Obiect făcut prin imitare. ♦ Preluarea unei teme cântate de o voce sau de un instrument de către alte voci sau instrumente. [Gen.
-iei, var.
imitațiune s.f. / cf. fr.
imitation, it.
imitazione, lat.
imitatio].
imitație (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMITÁȚIE s. f. 1. imitare. ◊ obiect făcut după un model; copie. 2. canon (2). (< fr.
imitation, lat.
imitatio)
imitație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imitáție (-ți-e) s. f.,
art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)imitație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (
Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [
Var.: (rar)
imitațiúne s. f.] — Din
fr. imitation, lat. imitatio, -onis.