imita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMITÁ, imít, vb. I.
Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva.
2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din
fr. imiter, lat. imitari.imita (Dicționar de neologisme, 1986)IMITÁ vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimuțări.
2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1
imít, -tez, 3,6
-tă. / < fr.
imiter, cf. it.
imitare, lat.
imitari].
imita (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMITÁ vb. tr. 1. a-și însuși felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ◊ a reproduce vorbirea, gesturile etc. cuiva; a maimuțări. 2. a lua ca model opera, felul de a lucra al unui artist sau scriitor. ◊ a reproduce cu fidelitate, a copia. (< fr.
imiter, lat.
imitari)
imita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imitá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
imítăimità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)imità v.
1. a face sau a căuta să facă întocmai ceea ce face altul;
2. a reproduce întocmai:
a imita o semnătură; 3. a lua de model:
a imita pe cei buni; 4. a adopta genul unui scriitor, modul unui artist.
imita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IMITÁ, imít, vb. I.
Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva.
2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. — Din
fr. imiter, lat. imitari.