ilumina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ILUMINÁ, iluminez, vb. I.
1. Tranz. A (produce și a) răspândi lumină (artificială) într-o încăpere, pe o stradă etc.
2. Refl. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) A străluci de bucurie, de mulțumire etc.; a se bucura, a se înveseli. – Din
fr. illuminer, lat. illuminare.ilumina (Dicționar de neologisme, 1986)ILUMINÁ vb. I. 1. tr. A lumina puternic (în scop decorativ).
2. refl. (
Fig.) A se înviora, a se lumina la față; a se înveseli. [< fr.
illuminer, lat., it.
illuminare].
ilumina (Marele dicționar de neologisme, 2000)ILUMINÁ vb. I. tr. a lumina puternic (decorativ). II. refl. (fig.; despre față, ochi etc.) a străluci de bucurie. (< fr.
illuminer, lat.
illuminare)
ilumina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iluminá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ilumineázăilumina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ILUMINÁ, iluminez, vb. I.
1. Tranz. A (produce și a) răspândi lumină (artificială) într-o încăpere, pe o stradă etc.
2. Refl. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) A străluci de bucurie, de mulțumire etc.; a se bucura, a se înveseli. — Din
fr. illuminer, lat. illuminare.iluminà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iluminà v.
1. a răspândi lumină peste ceva;
2. a face iluminațiuni;
3. fig. a lumina inteligența, spiritul.