ifos - explicat in DEX

ifos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÍFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mândrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa. – Din ngr. ífos.

ifos (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ífos (ífose), s. n. – 1. Rang, categorie. – 2. Pretenție, fumuri. Ngr. ὔφος (DAR; Gáldi 198). Sec. XVIII.

ifos (Dicționaru limbii românești, 1939)
ífos n., pl. e (ngr. ῾ýfos, stil, mod de a vorbi, de a cînta, d. vgr. ῾ýphos, țesătură). Vechĭ. Demnitate, atitudine serioasă. Azĭ. Iron. Aer pretențios: a vorbi cu ifos, un prost cu ifos de deștept, a-țĭ da ifose de savant.

ifos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ífos s. n., pl. ífose

ifos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ifos n. 1. demnitate, situațiune socială: nu cred să-i poți ținea ifosul și ighemoniconul cu un venit de cinci sute galbeni AL.; 2. aer (mai adesea pretențios): ifos de diplomat [Gr. mod. YFOS].

ifos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÍFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mândrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa. — Din ngr. ifos.