ierbărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni.
2. (
Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. –
Iarbă +
suf. -ărie.ierbărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ierbăríe s. f.,
art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríileierbărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ierbărie f.
1. ierburi;
2. proviziune de iarbă de pușcă;
3. magazia unde se ține.
ierbărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni.
2. (
Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. —
Iarbă +
suf. -ărie.ĭerbărie (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭerbăríe f. Depozit de ĭarbă (pulbere) de pușcă. Mare cantitate de ĭarbă.