ĭerbărie - explicat in DEX

ierbărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.

ierbărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile

ierbărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ierbărie f. 1. ierburi; 2. proviziune de iarbă de pușcă; 3. magazia unde se ține.

ierbărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. — Iarbă + suf. -ărie.

ĭerbărie (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭerbăríe f. Depozit de ĭarbă (pulbere) de pușcă. Mare cantitate de ĭarbă.