ierbărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni.
2. (
Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. –
Iarbă +
suf. -ărie.