idiosincrasie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [
Pr.:
-di-o-] – Din
fr. idiosyncrasie.idiosincrasie (Dicționar de neologisme, 1986)IDIOSINCRASÍE s.f. Predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. ♦ (
p. ext.) Aversiune față de ceva. [Gen.
-iei. / < fr.
idiosyncrasie, cf. gr.
idios – propriu,
syn – cu,
krasis – temperament].
idiosincrasie (Marele dicționar de neologisme, 2000)IDIOSINCRASÍE s. f. 1. predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. 2. aversiune față de ceva. (< fr.
idiosyncrasie)
idiosincrasie (Dicționaru limbii românești, 1939)*idiosincrasíe f. (vgr.
idiosygkrasía, d.
idios, propriŭ,
sýn, împreună, și
krâsis, amestec, temperament. V.
crasă).
Med. Aplicațiune saŭ aversiune față de oare-care alimente din pricina temperamentuluĭ fiecăruĭa (de ex., unu nu poate mînca racĭ, că se îmbolnăvește).
idiosincrasie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)idiosincrasie f. temperament particular unui individ.