idiomorfism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [
Pr.:
-di-o-] –
Idiomorf +
suf. -ism.idiomorfism (Dicționar de neologisme, 1986)IDIOMORFÍSM s.n. Proprietate a unui mineral de a fi idiomorf. [< fr.
idiomorphisme].
idiomorfism (Marele dicționar de neologisme, 2000)IDIOMORFÍSM s. n. însușirea de a fi idiomorf. (< fr.
idiomorphisme)
idiomorfism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IDIOMORFÍSM (‹
idiomorf)
s. n. Proprietate a unui mineral de a cristaliza în forma sa proprie, ideală, și de a prezenta aspect de cristale definite prin fețe cristalografice, încadrate într-un anumit sistem cristalografic (de
ex. pirită, cuarț).
I. este condiționat de structura internă, de compoziția chimică a mineralului și de locul în care se produce cristalizarea.
idiomorfism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)idiomorfísm (-di-o-) s. n.idiomorfism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [
Pr.:
-di-o-] —
Idiomorf +
suf. -ism.