iți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IȚÍ, ițesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.)
1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș.
2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. –
Cf. iții.iți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ițí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ițésc, imperf. 3
sg. ițeá; conj. prez. 3
să ițeáscăițì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ițì v. Mold.
1. a se ivi deodată:
se ițește el.., dar iezii nu-s nicăieri CR.;
2. fig. a se arăta nedeslușit:
nu departe se iția clopotnița satului Al. [V.
iții!].
iți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IȚÍ, ițesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.)
1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puțin, pentru un moment sau pe furiș.
2. A se uita la ceva pe furiș sau în fugă, a arunca o privire fugară și curioasă. —
Cf. iții.