ișlicar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IȘLICÁR, ișlicari, s. m. (
Înv.)
1. Persoană care purta ișlic;
p. ext. boier conservator, retrograd, refractar la ideile progresiste.
2. Fabricant sau negustor de ișlice. –
Ișlic +
suf. -ar.ișlicar (Dicționaru limbii românești, 1939)ișlicár m. (d.
ișlic). Fabricant orĭ vînzător de ișlice. Boĭer purtător de ișlic.
Fig. Iron. Boĭer retrograd. – Mold.
șl-. V.
bașcaliŭ, pantalonar, surtucar.ișlicar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ișlicár (
înv.)
s. m.,
pl. ișlicáriișlicar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ișlicar m.
1. fabricant de ișlice:
croitori, ișlicari, curelari GHICA;
2. (ironic) boier retrograd:
unii numiau pe cei bătrâni rugini învechite, ișlicari, strigoi CR.
ișlicar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IȘLICÁR, ișlicari, s. m. (
Înv.)
1. Persoană care purta ișlic;
p. ext. boier conservator, retrograd, refractar la ideile progresiste.
2. Fabricant sau negustor de ișlice. —
Ișlic +
suf. -ar.