hohoti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV.
Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦
Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din
sl. hohotati.hohoti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hohotí (hohotésc, ít), vb. –
1. A izbucni în rîs. –
2. A plînge zgomotos. Creație expresivă,
cf. hihoti, chicoti. Se consideră în general că este
der. din
sl. chochotati „a rîde”,
cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich,
Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393),
cf. 319; Conev 103; DAR). Această soluție este posibilă, dar cuvîntul
sl. este tot expresiv și poate, firește, să coincidă cu
rom. Pe de altă parte, cuvîntul
sl. nu înseamnă decît „a izbucni în rîs”, pe cînd în
rom. ideea de „rîs” sau de „plîns”, pare secundară, ideea inițială fiind cea de „în chip zgomotos”;
cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. –
Der. hohot, s. n. (hohot);
hohoteală, s. f. (rîs),
cf. chicoteală.hohoti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hohotí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hohotésc, imperf. 3
sg. hohoteá; conj. prez. 3
să hohoteáscăhohotì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hohotì v. a râde (sau plânge) tare și prelung.