hardughie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARDUGHÍE, hardughii, s. f. Clădire, încăpere etc. mare, de obicei veche și dărăpănată; șandrama (
1). – Din
ngr. hartopiia.hardughie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hardughíe,
hardughíi, s.f. (pop.)
1. clădire mare, goală, neproporționată; șandrama.
2. (înv.) ruină, dărâmătură.
3. (înv. fig.; despre oameni) căzătură, prăpădit.
hardughie (Dicționaru limbii românești, 1939)hardughíe f. (ngr.
harturgia, fabrică de hîrtie, d.
harti, hîrtie, și
-urghie ca´n
liturghie, chirurgie, dramaturgie. Prima fabrică de hîrtie exista deja în Țara Românească la 1768 [Ĭorga, Negoț. 191]. De la una din aceste fabricĭ, care era, de sigur [!], mare,
hardughie a ajuns să însemne „casă colosală” și, după ce va fi fost părăsită, „casă ruinată”).
Mold. Munt. est. Casă mare peste măsură, dam. Casă ruinată.
Fig. Persoană hodorogită, îmbătrînită. – În Munt. vest
hurdughie. V.
cocĭoabă, haraba, hărăbaĭe, hraĭ, odobaĭe, orliște, vraiște, palat.hardughie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hardughíe (
pop.)
s. f.,
art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíilehardughie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hardughie f. Mold.
1. clădire mare dărăpănată:
vama era o hardughie ruinată AL.;
2. fig. ruină:
era bătrân... cam hardughie AL. [Origină necunoscută].