hârdău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRDĂU, hârdaie, s. n. Vas făcut din doage de lemn, dintre care două pot fi mai lungi și găurite, servind ca toarte, întrebuințat la păstrarea sau la transportarea lichidelor; ciubăr. ◊
Expr. A turna (pe cineva)
la hârdău (sau
la hârdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Conținutul vasului descris mai sus. – Din
magh. hordó.