hârdău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRDĂU, hârdaie, s. n. Vas făcut din doage de lemn, dintre care două pot fi mai lungi și găurite, servind ca toarte, întrebuințat la păstrarea sau la transportarea lichidelor; ciubăr. ◊
Expr. A turna (pe cineva)
la hârdău (sau
la hârdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Conținutul vasului descris mai sus. – Din
magh. hordó.hârdău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hârdắu (hârdáie), s. n. – Vas din doage din lemn, ciubăr. –
Var. (
Trans.)
hurdoi. Mag. hordó (Miklosich,
Fremdw., 75; Cihac, II, 505; Galdi,
Dict., 91),
cf. sb. ardov. –
Der. hîrgău, s. n. (
Mold., oală, cratiță).
hârdău (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hârdău, hârdaie s. n. (intl., înv.) închisoare, penitenciar.
hârdău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârdắu s. n.,
art. hârdắul; pl. hârdáiehârdău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hârdău n. ciubăr (care ține dela 4—6 cofe). [Ung. HORDÓ].