hang (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HANG, (
2)
hanguri, s. n. 1. (În
expr.)
A ține hangul =
a) a acompania o melodie;
b) fig. a însoți, a întovărăși;
c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună.
2. (
Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din
magh. hang „sunet, ton, glas”.
hang (Dicționaru limbii românești, 1939)hang n., pl.
urĭ (ung.
hang, sunet, ton). Ison, acompaniament.
Fig. A ținea [!] cuĭva hangu, a face ca și el, a aproba ce face el.
hang (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hang s. n., (instrumente)
pl. hángurihang (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hang n. Mold.
1. una din țevile cimpoiului care produce un sunet bâzăitor;
2. ison:
iar cobza ține hangul EM.;
3. fig.
toată suflarea și făptura de prin prejur îi ținea hangul CR. [Ung. HANG, ton].