habotnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HABOTNICÍE, habotnicii, s. f. Faptul de a fi
habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea ritualurilor religiei; bigotism. –
Habotnic +
suf. -ie.habotnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)habotnicíe f. Caracteru de a fi habotnic.
habotnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)habotnicíe s. f.,
art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei