habotnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei; bigot. – Din
rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.
habotnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)habótnic (habótnică), adj. – Bigot.
Rus. chabatnik „membru al unei secte pietiste de evrei ruși” (Șeineanu, DAR; Candrea). –
Der. habotnicie, s. f. (bigotism). Se spune mai ales despre evrei.
habotnic (Dicționaru limbii românești, 1939)habótnic, -ă adj. (probabil d. rus.
*hobótnik, pron.
ha-, d.
hóbot, trompă, pin aluz. la șalu și la cornu pe care și-l pun Jidaniĭ cînd se închină. (V.
hobot). După alțiĭ, d. rus.
habadnik, membru al secteĭ pietiste
habad, numită așa după cele treĭ litere ale devizeĭ:
hohma, bina, daath, înțelepcĭune, sagacitate, știință). Bigot, fanatic:
Jidan habotnic. V.
sectar.habotnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)habótnic adj. m.,
s. m.,
pl. habótnici; adj. f.,
s. f. habótnică, pl. habótnicehabotnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)habotnic a. și m.
fam. 1. epitet aplicat Evreilor bigoți;
2. fanatic, ortodox. [Rus. HABATNIKŬ, membru al sectei pietiste
Habad a Evreilor din Rusia].