gutunar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUTUNÁR, gutunare, s. n. (
Reg.)
V. guturai.gutunar (Dicționaru limbii românești, 1939)gutunár (est și Tel.) n., pl.
urĭ și
e, și
guturáĭ (vest) n., pl.
urĭ (bg.
guturak, -rač, buturáč, boturáč, de unde și megl.
bútur, butură, buturáchi, guturaĭ; sîrb.
gúntura, guntúrac, cr.
guntunar). Coriză, troahnă, o boală microbiană provenită din răceală și caracterizată pin [!] astuparea nasuluĭ și lăcrămare. V.
catar.gutunar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gutunar n. Mold. guturaiu:
m’a prins un gutunar de cele tătărești AL.