guturai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUTURÁI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [
Var.: (
reg.)
gutunár s. n.] –
Lat. *gutturalium (<
guttur „gât, gâtlej”).
guturai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)guturái (-ie), s. n. – Răceală, coriză. –
Var. gutunar. Lat. guttŭrālia, pl. de la
guttŭrālis (DAR; REW 3930),
cf. lat. gutturnia „tumoris inflatio”.
Var. indică o încrucișare cu
sb. gúntura, gunturač, cr. guntunar (Scriban; după DAR, de la
guttŭrālis ›
guturar, cu disimilare). –
Der. guturăi, vb. (a avea guturai);
guturăios, adj. (care are guturai, răcit);
guturăni, vb. (a răci).
guturai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guturái s. n.,
pl. guturáiuri/guturáie