gutural (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului.
2. (Despre consoane) Velar. ◊ (Substantivat,
f.)
Consoana „k” este o guturală. – Din
fr. guttural.gutural (Dicționar de neologisme, 1986)GUTURÁL, -Ă adj. 1. (
Despre sunete vorbite, voce) Emis din fundul gâtului.
2. (
Fon.; despre consoane) Velar. [< fr.
guttural].
gutural (Marele dicționar de neologisme, 2000)GUTURÁL, -Ă adj. 1. (despre sunete pronunțate sau voce) emis din fundul gâtului. 2. (despre consoane) velar. (< fr.
guttural)
gutural (Dicționaru limbii românești, 1939)*guturál, -ă adj. (lat.
gutturalis, d.
guttur, gîtlej). De la gît:
arteră guturală. Din gît:
voce guturală. Din spre gît (maĭ exact
velar):
consonante guturale (k, ga, ha). S. f.
O guturală, o consonantă guturală. Adv. Din gît:
a vorbi gutural.gutural (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guturál adj. m.,
pl. guturáli; f. guturálă, pl. guturálegutural (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gutural a. care se rostește din gât:
sonuri guturale.