gutui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui
(Cydonia oblonga). –
Et. nec.gutui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gutúi (gutui), s. m. – Pom fructifer cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia vulgaris). –
Var. gutăi, gutîi, (Banat)
gutîn. Mr. gutuńu, megl. gătuń, găduń. Lat. cotoneus, din
gr. ϰυδώνιος, probabil prin intermediul unei forme *
cottaneus, rezultate dintr-o încrucișare ce poate fi atestată cu
cottana „smochină” (Graur,
BL, IV, 84; Rosetti, I, 60;
cf. Diez, I, 143; Cipariu,
Gram., 113; Meyer,
Alb. St., IV, 75; REW 2436; Pascu, I, 97; DAR); rezultatul
rom. gutîi, a fost asimilat ulterior la
gutîi. Cf. it. cotogna (
sicil. cutugna),
prov. codoing, fr. coing, cat. codony, basc. kuduina. Der. din
sl. gduna (‹
kuduna) este mai puțin probabilă, lăsînd la o parte cazul
megl. (
cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul
megl. (
cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul
sl., coincidența cu
alb. ftua (Philippide, II, 639) se explică prin identitatea de origini. –
Der. gutuie, s. f. (fructul gutuiului). Din
rom. provin
rut. guteja, rus. gutej.gutui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gutúi s. m.,
pl. gutúi, art. gutúiigutuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gutúĭ m., pl. tot așa (d.
gutuĭe). Un pom rozaceŭ care seamănă cu păru și ale căruĭ fructe, galbene și mirositoare frumos, îs
gutuile (
cydónia vulgáris saŭ
pirus cydóbia). – În nord
gutăĭ.