gusta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUSTÁ, gust, vb. I.
I. Tranz. și
intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul.
2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta;
p. gener. a mânca.
II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva.
2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. –
Lat. gustare.gusta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gustá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
gústăgustà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gustà v.
1. a discerne cu ajutorul gustului;
a gusta bucatele; 2. fig. a simți:
a gusta plăcerea; 3. a aproba:
a gusta un proiect; 4. a mânca sau a bea în mică cantitate:
gustă, te rog. [Lat. GUSTARE].