grănicer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRĂNICÉR, grăniceri, s. m. Militar instruit pentru pază la granița unei țări; cordonaș. –
Graniță +
suf. -ar.grănicer (Dicționaru limbii românești, 1939)grănicér m. (d.
graniță; bg. sîrb.
graničar, mărginaș, locuitor de la graniță. Cp. cu
prepelicar). Soldat care păzește granița. – Pin [!] legea de la 1872, grăniceriĭ s´aŭ numit
dorobanțĭ, cărora poporu le-a zis mult timp încă „grănicerĭ”. Astăzĭ eĭ formează un corp deosebit.
grănicer (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GRĂNICÉR (‹
graniță)
s. m. Militar instruit și specializat pentru pază la graniță. ◊
Trupe de grăniceri = trupe specializate și organizate pentru asigurarea granițelor terestre, fluviale și maritime ale unei țări.
grănicer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grănicér s. m.,
pl. grănicérigrănicer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grănicer m. soldat dela graniță.