graben (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÁBEN, grabene, s. n. Porțiune scufundată a scoarței terestre, de formă alungită și mărginită de falii paralele. – Din
germ. Graben, fr. graben.graben (Dicționar de neologisme, 1986)GRÁBEN s.n. (
Geol.) Compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii paralele. [< germ.
Graben , cf. fr.
graben].
graben (Marele dicționar de neologisme, 2000)GRÁBEN s. n. compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii. (< germ.
Graben, fr.
graben)
graben (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GRÁBEN (‹
germ.)
s. n. Dislocație tectonică disjunctivă a scoarței terestre, al cărei compartiment central este scufundat în raport cu cele învecinate, de care este delimitat prin falii paralele, aproape verticale; lungimea
g. poate atinge mii de kilometri (Marele Graben Est-African), iar lățimea de 30-70 km, excepție făcând Marea Rosie, cel mai lat
g. (250 km).
graben (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gráben s. n.,
pl. grábene