grădinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRĂDINÁR, grădinari, s. m. Persoană care se ocupă de
cultivarea unei grădini. –
Grădină +
suf. -ar.grădinar (Dicționaru limbii românești, 1939)grădinár m. (d.
grădină; bg.
gradinar). Om, femeĭe care îngrijește grădina saŭ se ocupă de grădinărie. – Fem.
-ăreásă, pl.
ese, și
-íță, pl.
e.grădinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grădinár s. m.,
pl. grădinárigrădinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grădinar m. cel ce lucrează în grădini.