grâu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÂU, (
1)
s. m., (
2)
grâne (grâie), s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescența în formă de spic, din ale căror boabe se face făină
(Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânța acestei plante.
2. S. n. (Adesea la
pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (
1) sau,
p. gener., de cereale. ♦ (La
pl.) Cereale sub formă de boabe. –
Lat. granum.grâu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GRÂU (
lat. granum)
s. m.,
s. n. 1. S. m. Gen de plante anuale din familia gramineelor, cu rădăcină lungă de peste 100 cm, frunze lanceolate liniare, inflorescența un spic, iar fructul o cariopsă. Crește mai ales în zonele de câmpie din stepă și silvostepă. Cuprinde 20 de specii, dintre care majoritatea sunt cultivate. Cea mai răspândită specie cultivată este
g. comun (
Triticum aestivum ssp. vulgare). Cultivat cu 6000-7000 de ani
î. Hr.,
g. reprezintă cea mai importantă plantă agricolă (deținând primul loc în lume ca suprafață); materie primă pentru fabricarea pâinii, a pastelor făinoase, amidonului, glucozei.
2. S. n. Sămânța grâului (
1), o cariopsă alb-gălbuie, galbenă-închis sau roșcată, de formă lunguiață, eliptică sau ovoidă, cu un bogat conținut în substanțe hrănitoare.
3. S. n. Semănătură, lan, holdă de grâu (
1).
grâu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!grâu1 (cereală)
s. m.grâu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!grâu2 (semănătură, lan)
s. n.,
pl. grấne/grấiegrâu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grâu n.
1. (pl.
grâne), plantă din familia gramineelor, ale cării grăunțe servă la facerea pâinii:
grâu alb, grâu de toamnă; 2. pl. cereale:
magazie de grâne; 3. varietăți de grâu: grâu-gol, alac;
grâu-tare, ghircă;
grâul-potârnichii, paracherniță;
grâul-prepeliței (grâu-negru), ciormoiag. [Lat. GRANUM].