grația (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRAȚIÁ, grațiez, vb. I.
Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [
Pr.:
-ți-a] – Din
fr. gracier. Cf. it. graziare.grația (Dicționar de neologisme, 1986)GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
gracier, it.
graziare].
grația (Marele dicționar de neologisme, 2000)GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr.
gracier, it.
graziare)
grația (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grațiá (a ~) (-ți-a) vb.,
ind. prez. 3
grațiáză, 1
pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3
să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind)grațià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grațià v. a ierta pe un condamnat.