ghiul - explicat in DEX

ghiul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GHIUL, ghiuluri, s. n. Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre prețioase). – Din tc. kül.

ghiul (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
ghiul, ghiúluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârd, mulțime. 2. scul de tort sau de bumbac.

ghiul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ghiúl (ghiúluri), s. n. – Mulțime, cantitate mare. Tc. kül (Șeineanu, II, 183). Sec. XIX, înv.

ghiul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ghiúl (ghiúluri), s. n. – 1. Piatră prețioasă incrustată într-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵül „trandafir” (Șeineanu, II, 183). – Der. ghiular, s. m. (Arg., bijutier). Din aceeași familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵülǵüli (Tiktin). Toate aceste cuvinte sînt înv.

ghiul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ghiul s. n., pl. ghiúluri

ghiul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ghiul n. scul de tort: ghiuluri de bumbac POP. [Turc. KÜL].

ghĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) ghĭul și gul n., pl. urĭ (turc. küll, totalitate). Vechĭ. Mulțime, cîrd: ghĭulurĭ de Tătarĭ. Azĭ (ghĭul). Munt. Olt. Scul: ghĭulurĭ de bumbac. – În Ban. gulă, pl. e, cîrd, cireadă: gule de boĭ.

ghĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) ghĭul n., pl. urĭ (turc. pers. gül, roză, rozetă). Vechĭ. Rar. Rozetă de diamante în prejuru [!] uneĭ petre [!] la un inel.