ghiumurluc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GHIUMURLÚC s. m. (Turcism
înv.) Grănicer. ♦ Reprezentant al autorității. –
Tc. gümrük „vamă” +
suf. -lâc.ghĭumurluc (Dicționaru limbii românești, 1939)ghĭumurlúc m. (din
ghĭumruc).
Vechĭ. Grănicer spre hotaru turcesc.