ghiul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIUL, ghiuluri, s. n. Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre prețioase). – Din
tc. kül.ghiul (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ghiul, ghiúluri, s.n. (reg., înv.)
1. cârd, mulțime.
2. scul de tort sau de bumbac.
ghiul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiúl (ghiúluri), s. n. – Mulțime, cantitate mare.
Tc. kül (Șeineanu, II, 183).
Sec. XIX,
înv.ghiul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiúl (ghiúluri), s. n. –
1. Piatră prețioasă incrustată într-un inel. –
2. (
Arg.) Inel, bijuterie.
Tc. ǵül „trandafir” (Șeineanu, II, 183). –
Der. ghiular, s. m. (
Arg., bijutier). Din aceeași familie face parte
ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din
tc. ǵülǵüli (Tiktin). Toate aceste cuvinte sînt
înv.ghiul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghiul s. n.,
pl. ghiúlurighiul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghiul n. scul de tort:
ghiuluri de bumbac POP. [Turc. KÜL].
ghĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ghĭul și
gul n., pl.
urĭ (turc.
küll, totalitate).
Vechĭ. Mulțime, cîrd:
ghĭulurĭ de Tătarĭ. Azĭ (
ghĭul).
Munt. Olt. Scul:
ghĭulurĭ de bumbac. – În Ban.
gulă, pl.
e, cîrd, cireadă:
gule de boĭ.ghĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)2) ghĭul n., pl.
urĭ (turc. pers.
gül, roză, rozetă).
Vechĭ. Rar. Rozetă de diamante în prejuru [!] uneĭ petre [!] la un inel.