ghiulea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIULEÁ, ghiulele, s. f. Proiectil sferic folosit la tunurile de tip vechi, cu țeava
neghintuită; (prin confuzie) obuz. – Din
tc. gülle.ghiulea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiuleá (ghiuléle), s. f. – Proiectil de tun. –
Mr.,
megl. ghiule. Tc. ǵülle (Șeineanu, II, 183; Lokotsch 730),
cf. alb. ǵülje, bg. giulle.ghiulea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ghiulea, ghiulele s. f. (sport.) 1. minge șutată cu putere (
în fotbal).
2. minge violentă catapultată (
în handbal)
3. puc izbit violent cu crosa (
în hochei).
ghiulea (Dicționaru limbii românești, 1939)ghiuleá f., pl.
ele (turc.
güllé, pop.
gürlé, de unde și bg.
gĭule, ung.
golvó). Boambă, glob de metal exploziv orĭ nu. V.
obuz, șrapnel.ghiulea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghiuleá (ghiu-) s. f.,
art. ghiuleáua, g.-d. art. ghiulélei; pl. ghiuléle, art. ghiuleléleghiuleà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghiuleà f. glob de fier ce s’asvârle cu tunul, bombă. [Turc. GÜLÈ].