ghint (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHINT, ghinturi, s. n. 1. Șanț în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată.
2. Cui sau piron cu capătul lat și proeminent. – Din
pol. gwint, ucr. gvint.ghint (Dicționaru limbii românești, 1939)ghint n., pl.
urĭ (pol.
gwint, rut.
gvint. V.
ghivent). Pl. Șănțulețele spiralate din țeava uneĭ arme. Piron scurt și gros cu gămălia mare (nit).
ghint (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghint s. n.,
pl. ghínturighint (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghint n. scobitură înăuntrul unei arme de foc. [Rut. GVINT (din nemț.
Gewinde)]. V.
ghivint.