ghintui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (
1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc.
2. A fereca (
1) cu ghinturi (
2) un buzdugan, o ghioagă etc. –
Ghint +
suf. -ui.ghintui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghintuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ghintuiésc, imperf. 3
sg. ghintuiá; conj. prez. 3
să ghintuiáscă