gentil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GENTÍL, -Ă, gentili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Amabil, politicos, curtenitor, îndatoritor. ♦ (
înv.) Drăguț, plăcut, nostim. – Din
fr. gentil, it. gentile.gentil (Dicționar de neologisme, 1986)GENTÍL, -Ă adj. Amabil, politicos, curtenitor. [< it.
gentile, fr.
gentil, lat.
gentilis].
gentil (Marele dicționar de neologisme, 2000)GENTÍL, -Ă adj. amabil, politicos, curtenitor. (< fr.
gentil, it.
gentile, lat.
gentilis)
gentil (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gentíl (gentílă), adj. –
1. (Înv.) Păgîn. –
2. Amabil, drăguț. –
Var. (
înv.)
ghentil. Lat. gentilis (
sec. XVII) și mai tîrziu din
fr. gentil. –
Der. gentilețe, s. f., din
fr. gentilesse; gentilom, s. m., din
fr. genilhombre.gentil (Dicționaru limbii românești, 1939)*gentíl, -ă adj. (lat.
gentilis, d.
gens, gentis, familie, ginte). Delicat și grațios. Amabil, blînd. Adv. În mod gentil:
a te purta gentil.gentil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gentíl adj. m.,
pl. gentíli; f. gentílă, pl. gentílegentil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gentil a.
1. delicat și plăcut;
2. frumușel, nostim:
ce petrecere gentilă ! EM.